Play me:
http://www.youtube.com/watch?v=lR5Icxe9xMI&feature=related
Never stop believing.
De cand am inceput sa constientizez pe ce planeta ma aflu, mi-am cautat destinul, ca sa zic asa. Am incercat sa aleg calea cea dreapta, am mers pe drumul care mi-a fost dat, am mai dat si prin laturi dar mi-am urmat visul. Niciodata nu m-am supus dupa reguli, si intotdeauna mi-am ales prietenii dupa cum gandesc si se poarta si nu dupa cum se imbraca sau ce mancare prefera. Insa, de ceva vreme incoace simt ca mi se pregateste ceva ......Am ales sa fiu bun, sa fac bine pentru ca orice fapta buna nu ramane nepedepsita.....Candva, cumva imi voi lua rasplata pentru ceea ce am facut. Am ajuns la nivelul la care, stiu foarte multe si totusi foamea de cunoastere este din ce in ce mai mare, ...moment in care distractiile par sa nu se termine, moment in care implinirea urmeaza sa fie completa in curand.....dar nu pot sa nu imi arunc intrebari:
Care este menirea noastra aici? Ok, avem un drum de parcurs, avem liberul arbitru, dar mai avem si micile intamplari, uneori fara sens, alteori pline de tot ceea ce cautam.....ele cu ce scop apar? Nu cumva toate chestiile astea, karma, destin, ...nu cumva ele exista? Nu cumva oarecum traim o viata trasata de cineva....Citisem o chestie , un interviu cu Dumnezeu, in care un tip moare si ajunge sa vorbeasca cu el pentru 1 minut, in care afla ca de fapt, el, se va intoarce inapoi pe pamant de fiecare data cand va muri, pana va fi cel mai bun, si va intelege ca raul nu e necesar ci doar o chestie de vointa. Singura intrebare pe care i-as pune ar fi: ai vreun fiu? Cred ca stiu si raspunsul.....de altfel.
Mereu am trait prin filme, am iubit prin ele si am suferit la fel de mult.....insa nu cumva au si ele un scop? Filme ca Serendipity sau The Adjustment Bureau, ma fac sa visez, sa sper mai departe, sa cred ca undeva, candva se va intampla si aceea minune.....refuz sa cred ca e una doar o data in viata, si atat. Pe aceea am trait-o, am invatat din ea, am suferit pentru a putea apoi sa ma bucur de urmatoarea....si totusi, Nu cumva astfel de mici intamplari, chiar si programate pentru a fi spre deliciul nostru nu ne imping de la spate? Sa credem ca se poate mai bine, mai mult, mai frumos?
Imi amintesc si acum cele 4 ore in care am jucat volei doar sa o pot privi pe ea, drumul de 4 ore si 22 de km, mers pe jos in toiul noptii alaturi de un strain, ...tot pentru ea....si de toate clipele frumoase petrecute impreuna, pentru ca, in fond .....doar cu ele ramanem. In viata cred ca ar trebui sa pretuim mai mult clipele frumoase de care ne aducem aminte decat o masina sau un apartament frumos.......
Trecand prin viata am vazut ca ea se imparte in 2, din care poti alege: fie dragoste, fie cariera....niciodata nu le poti avea pe amandoua.....Eu, pana acum, nu prea am avut o mare cariera si nici nu am fost atras prea mult de ea.....asa ca imi ramane cealalata parte.
Asa ca, I will never stop believing....voi urma sa cred ca undeva, candva, cumva, ceea ce astept se va intampla....indiferent de cat de tarziu va fi....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu